Visele mele

Mă uit cu groază la visele mele,

că sunt mult prea multe și n-am grijă de ele,

și tot n-am puterea să am câte-mi doresc

ce-mi aparţine, dat de îngerashul pe care mult îl iubesc.

O fată, un copil, și printre munţi o căsuţă,

oricum ar fi ea, oricât de micuţă,

un garduleţ ce-npreşmuiește mii de hectare,

și-un lac limpede, albastru și mare.

Mulţi copacei, în care vrăbiuţele cântă,

animăluţe ce stau după ele la pândă,

fluturi ce zboară în roiuri cu mii de culori,

și eu stând pe iarbă imaginându-mi forme în nori.

Câtă viaţă-n aceste vise-ale mele,

să visez mereu și  să-mi treacă momentele grele,

cât timp trăiesc să mă tot regăsesc în ele,

iar tu, îngeraşa ce mi le-ai dat, ține-te de mâinile mele.

Să mergem departe, să nu mai ştie nimeni de noi,

undeva unde să-mpărţim bucuria la doi,

ai și tu vise ce le-ai vrea împlinite,

și ale tale lumi frumoase și nemărginite.

Dacă te am, ai fi cel mai frumos vis,

îngerii mi-ar fi dat tot ce ei mi-au promis,

și pe lângă tot ce mai sus eu am spus,

pentru noi ar putea face un soare fără apus.