Despărțire

Cum am ajuns să fim aşa,

îmi strigă-a mea iubire,

când să te am e tot ce-aş vrea,

ce amăgire.

Dorindu-mi tot mai mult, tânjesc,

la-al tău sărut,

te am a mea, te ştiu aici,

sau doar mi s-a părut?

În acest timp ce l-am trăit,

în lumea din oglindă,

văzut-am îngerul ce-a vrut al meu,

suflet să vândă.

Mă văd, ne văd, stând împreună,

bătrâni cu părul alb

mergând prin parc, ţinând de mână,

nepotul nostru drag.

Cum de-am putut visa atât de mult,

cu gându-n fantezie,

în aceşti ani ce au trecut,

parcă-au trecut o mie.

Ne-am rătăcit pe undeva,

în cruda realitate,

şi visul care l-am avut cândva,

rămâne-n spate. 

Cât oare mă mai pot gândi,

capul mă doare,

un întuneric greu mă-nvălui,

cât universul e de mare.

Caietul tot se tot umplu,

vorbind de toţi de toate,

să le păstrez mă mai gândesc,

sau cel mai bine-ar arde?

Visul ce-a fost, n-o să mai fie,

la fel de dulce-a doua oară,

însă păstrez ca amintire,

       poza cu noi, făcută-n parc odinioară.