Să-ți amintești de mine... (primul nostru sărut, 3 iulie '10)

Te las în spate, în gândul meu nocturn,
în acele momente, cand eram cel nebun,
de azi nu te mai vreau, iubirea mea, adio,
de astăzi soarele el va veni, pentru o altă ziuă.

Tot timpul cel mai am, din viața-mi ce se scurge,
las sorții să mi-l cerne, căci îngerul meu plânge,
aș vrea ca viața mea, s-o împlinesc altfel,
nu vreau să se blocheze, pe drum, într-un tunel.

Te las în spate, în visele-mi târzii,
în șoaptele fierbinți, în glume-n poezii,
te las cu un sărut, ce-l voi păstra mereu,
ce-l voi simți pe buze, la bine și la greu.

Rămâi cu bine, tu îngerașul meu,
cel mai frumos din Rai, ce mi te-a dat Dumnezeu,
adio lacrimilor, ce-au curs din vina mea,
să-ți amintești de mine, de visul meu, cândva...

Am vrut mereu același vis să ți-l ofer,
cu toată inima-mi și sufletul, sculptate fin în el,
acum însă adio, e-un vis visat demult,
născut în serile în care, pe tine te-am avut.

Te las pe drumul tău, și-nchid ușa acum,
îmi trebuie o zi, să mă renasc din scrum,
să-ți amintești de mine, și eu-mi voi aminti,
iubirea noastră, ce s-a născut pe lac, în acea sfântă zi.