Un
trandafir albastru erai la început,
totul
era atunci pe când te-am cunoscut,
nu
erai deschis, erai un bobocel,
dar
mirosea grozav, și m-am îndrăgostit de el.
Avea
un singur spin, și mi-amintesc și-acum,
că
nu știam cum să-l apuc, unde a mea mână s-o pun,
și
am privit de multe ori la floarea ei albastră,
și
am ales doar pentru ea, cea mai frumoasă glastră.
Și-n
timp ea a crescut, și s-a făcut frumoasă,
cea
mai superbă floare, o mândră-n a mea casă,
și
a pierdut cu timpul și spinul nedorit,
și
într-o seară-n vară, frumos a înflorit.
Oare-o
exista prin lume, un parfum ca-al ei,
ce-ar
fi vrăjit din prima, Olimpul plin de zei,
oare
prin univers văzut-a cineva, o mai frumoasă floare,
a
cărei frumusețe să fie și mai mare?
Sunt
prins de vraja ei, de-acea culoare vie,
de
cel mai pur turcoaz, ce mi l-a-arătat doar mie,
de-al
ei miros, ce-n veci n-o să mai fie,
ce
e o dată într-o viață, și-ntr-una din o mie.
Tu
draga mea iubire, de-ai ști cât te ador,
al
tău soare să fiu, și-un cer fără vreun nor,
tu, floare
albastră, în suflet-mi arzi ca focul,
și nimeni-n viața mea, nu îți va lua vreodata
locul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu