Totul era al meu

Tot răul spre bine, când eram mic mi-am zis,
pe vremea aceea credeam în îngeri și-n vis,
credeam că lumea e ceea ce eu o credeam,
speram ca ea să-mi ofere tot ce-mi doream.

Vroiam timp, vroiam o casă,
vroiam toți să cinăm seara la masă,
vroiam povești înainte de somn,
vroiam un sărut înainte s-adorm.

În fiecare zi, de dimineață,
mă trezeam într-o nouă zi din viață,
plin de probleme la care nu găseam rezolvare,
plin de regrete, într-o monotonie fără scăpare.

Și am scris mereu poezii,
Și nu am scris numai una, am scris sute sau mii,
motivul pentru ce am trăit în ele încercând să-l găsesc,
când nu trebuia să fac nimic altceva decât să trăiesc.

Trebuia să iubesc, să mă uit lângă mine,
să ador s-o privesc, când venea ziua de mâine,
copil de eram, îmi trebuia suflet matur,
trebuia să fac ceva pentru mine, nu pentru aceia din jur.

Și răul veni, și cu el a plecat,
visul și îngerul cu el a luat,
într-o lume pustie, pe un un drum m-a lăsat,
să încep un nou început, cu suflet curat.