Mă leagănă uşor un
balansoar,
şi
soarele îmi sclipeşte
orbitor prin gene,
şi
vântul azi n'are habar,
că el e
singurul în stare să
m-aline.
Mult timp nu te-am văzut,
şi o
secundă-i o eternitate,
rămas în
acest timp, secunde să trăiesc,
singur să fiu, decât să fie
zi, mai bine noapte.
Lumina ta, pe mine azi nu mă ajunge,
căldura
ta, azi nu mă-ncălzeşte,
aş vrea să nu mă mai
întreb uitându-mă la
tine,
dacă la
mine se gândeşte.
Spune-mi tu vânt, adumi al ei
parfum,
pe mine vreau să-l simt, pe haine, peste tot,
spune-mi de ea, de e p-acelaşi drum,
spune-mi de e, să opresc timpul în loc.
Visez acele nopţi cu ea în pat,
când suntem goi doar luminaţi de lună,
să văd cum dragostea din ochii ei mă fac,
să nu-i
mai dau deloc drumul la mână.
Visez la corpul ei, mişcându-se lasciv,
şi la a
ei privire tăindu-mă cursiv,
cât mult o vreau, răspunde-mi mie soare,
de ai putea să mi-o aduci, tu mi-ai aduce-o oare?
Mă legăn uşor, să mă
trezesc din vis,
tu soare pleci în seara asta, în
paradis,
şi luna
o să vină să-mi lumineze această
noapte,
să-mi lumineze şi
ea un vis, cu ale ei dulci şoapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu