Privesc în jurul meu,
ce vieţi neînsemnate,
plutind într-o derivă,
în gând având doar noapte.
Sunt mulţi aceia care,
dorind un viitor,
se pierd pierzându-şi clipa,
imaginându-şi viaţa-n
gândul lor,
Cât vreau de-o fi vreodată,
să am ce
să ofer,
să dau
din viaţa mea,
lumină unui cer.
Sunt mulţi aceia care,
cu sufletul bogat,
tot caută scăparea,
din greu, şi au uitat.
Uitat-au tot ce-nseamnă să trăieşti,
ce-nseamnă fericirea,
şi s-au
pierdut, şi-s trişti şi obosiţi,
şi nu
mai ştiu iubirea.
Iubirea-i tot ce leagă tot,
e tot ce-n suflet e curat,
sunt sentimentele ce au putut,
pe om de om, legat.
Sunt mult prea mulţi cei ce-s pierduţi,
pe-un drumul fără sfârşit,
pe-acea cărare dintre munţi,
ce duce-n asfinţit.
Eu-s doar acela ce mai cred,
că nu trăim în van,
şi că a noastră viaţa a-nsemnat,
mai mult decât un ban.
Cândva n-o să mai înţeleg,
cum de e lumea asta aşa de rea,
însă-am să trăiesc
cât voi mai fi,
iubind-o mult, aşa cum este ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu