Regret

În oglindă sunt eu,privind înspre mine,

oare la ce te gândeşti tu acum,

dacă gândul tău e plin de suspine,

atunci cum o fi al meu, gândit de-un nebun.

Cu ochi roşii, de plâns sau de somn,

mă-ntind în patul meu moale,

am uitat că şi eu sunt tot om,

şi viaţa mi-a-mpărțit şi mie greşelile sale.

Demult nu mai simt cum îmi trece-al meu timp,

demult l-am lăsat să treacă în van,

încă mai simt şi acum atingerea ta,

când ai plecat de lângă mine, acu două zile şi-un an.

Aş vrea, dar de mult stinse sunt ele,

să vină-napoi, să fim cum am fost,

clipele-atunci când ne plimbam printre stele,

de ce le-am trădat, de ce am fost prost?

Prins de timp, urmărind amintiri,

nu mă mai ajută nimic, nici să dorm nu mai vreau,

nu pot să uit ale tale priviri,

ce mereu al meu suflet ardeau.

Pentru trădare, acuma plătesc,

o pedeapsa mai mare nu puteam să îndur,

am pierdut pe veci tot ce iubesc,

fără să ştiu de acest destin rece şi dur.

Nu mai oftez, mă simt şi-aşa obosit,

nu mai pot acum să regret,

ce a fost între noi, ce atunci s-a sfârşit,

totul de-atunci s-a pierdut în moment.

Am uitat că doar pentru tine trăiam,

şi altă fată m-a dus departe de drum,

când am trăit acel moment, mi-am pierdut viaţa toată,

şi tu nu mai eşti lângă mine acum.

Cât de singur trăiesc această viaţă pustie,

în care lângă mine nu eşti,

poate tu, eu din oglindă,

       vei ajunge vreodată să ai tot ce-ţi doreşti.