Când s-au întâlnit prima oară, amândoi erau studenți la Filosofie. El, 24 de ani, ea abia 21. El, plin de viață și nebunie, ea, frumoasă și inteligentă. După examenul final, el a curtat-o intens, ea îl găsea urât, aproape respingător. Însă exuberanța lui nu a lăsat-o indiferentă. Cei doi s-au împrietenit și au căzut de acord să aibă o relație de doi ani de zile. După care ar fi continuat, dar pentru că timpul alocat ”relației exclusive” s-ar fi scurs, trebuiau să se vadă și cu alții.
Au trecut cei doi ani de când s-au cunoscut în 1929. Nici Sartre și nici Beauvoir nu dădeau vreun semn că ar vrea să renunțe. Ba chiar Sartre ajunge la concluzia că Simone este pentru el ”relația necesară. Toți ceilalți sunt întâmplători.” Totuși, s-au ținut de cuvânt și au început să dezvolte și relații în afara relației oficiale. Mai mult el. Ea avea să ”îndrăgească” și să se refugieze în femei pe care avea să i le prezinte lui.
Îmbinarea dintre libertărțile reciproc asumate ale unor amoruri pasagere și exterioare și relația lor nu a făcut decât să înnoade și mai strâns legătura dintre cei doi care avea să țină toată viața. Intensitatea și fascinația continuă a unuia față de celălalt survenea din ceea ce aveau în comun cei doi: ideile, dezbaterile, nevoia de dialog. Un dialog perpetuu, o legătură preponderent intelectualicească.
Sartre:
Tot el spunea într-un interviu video (un proiect de-al lui Gerard Byrne), că relațiile dintre bărbați și femei sunt posibile și esențiale doar dacă cei doi au culturi egale sau chiar aceeași cultură. Trebuie să avem aceeași cultură pentru a dori aceleași libertăți, ar spune el.
De-a lungul anilor, nimic nu părea să sărăcească între cei doi filosofi existențialiști. Trăiau într-o dublă complicitate, atât intelectuală, cât și emoțională. Se spune că nu au renunțat niciodată la politețurile și respectul adresabilității, vorbindu-și cu ”dumneavoastră” și au înțeles că tocmai sinceritatea totală, confesiunile nedisimulate și transparența absolveau ieșirile erotice ”din decor” ale celor doi de orice urmă de vulgaritate. Își povesteau totul.
Un punct de plecare al relației lor se pare că a fost recunoașterea superiorității în gândire a lui Sartre de către de Beauvoir, înțelegând legătura cu el ca pe un soi de provocare, o experiență care suscita, incita și o obliga la o neostoită evoluție. De Beauvoir își extrăgea forța necesară maturizării și devenirii din dependența pe care o simțea față de scriitorul și filosoful de lângă ea, ajungând la concluzia că “Femeie nu te naști, ci devii”.
Deși niciunul nu credea în căsătorie, iar Sartre era cel mai acerb dușman al acestei instituții dintre cei doi, el va fi totuși cel care își va încălca rigurozitățile și ajunge să o ceară pe de Beauvoir de trei ori în căsătorie, ea refuzând pe motiv că dorea să rămână devotată principiilor sale.
Totul s-a terminat la moartea lui Sartre pe 15 aprilie 1980, la spitalul Broussais din Paris, la cei 75 de ani ai săi, din cauza unei embolii pulmonare și a altor complicații. Simone de Beauvoir va muri peste șase ani, lăsând în lucrarea sa, La Cérémonie des adieux, din 1981, ultimele cuvinte ale omului lângă care și-a petrecut toată viața:
După ce scriitoarea moare, presa se năpustește haină peste jurnalul acesteia, devorând toate intimitățile lui de Beauvoir și descoperind, de fapt, suferința mută și demnă a unei femei care a iubit toată viața un singur bărbat și care a înțeles, dintr-o afecțiune și o răbdare fără limite, libertinajul său.
Mormântul lui Jean-Paul Sartre și al lui Simone de Beauvoir
în Cimitirul Montparnasse, Paris
*
Iată mai jos o scrisoare din 1929 pe care tânărul Sartre de 24 de ani i-o scrie lui Simone (21 ani) chiar după ce acesta i-a cerut mâna (iar de Beauvoir a refuzat). Era începutul legăturii lor de o viață.
|
"Tu ai creat universul din prima bătaie a inimii şi tu ai împrăştiat stelele cu prima suflare...eşti începutul universului meu şi a vieţii mele." Acestea erau vorbele mele acum o eternitate de ani atunci când te-am cunoscut, atunci când te-am iubit, şi la fel sunt şi acum. Tu eşti şi vei fi singura pe care am iubit-o şi o voi iubi cu adevărat... pentru totdeauna. Eşti acea parte a sufletul meu ce mă ajută să merg întotdeauna mai departe... Şi pentru toate, îţi multumesc
duminică, 30 iunie 2013
Nu sunt singurul în această istorie, au fost și alții ce au iubit ca mine
vineri, 28 iunie 2013
joi, 13 iunie 2013
"Angels"
versurile melodiei....una ce ti-o dedic ingerashului/dracushorului din tine.... amandurora :D
enjoy :)
I sit and wait
Does an angel contemplate my fate
And do they know
The places where we go
When we're grey and old
'Cause I have been told
That salvation lets their wings unfold
So when I'm lying in my bed
Thoughts running through my head
And I feel the love is dead
I'm loving angels instead
And through it all she offers me protection
A lot of love and affection
Whether I'm right or wrong
And down the waterfall
Wherever it may take me
I know that life won't break me
When I come to call, she won't forsake me
I'm loving angels instead
When I'm feeling weak
And my pain walks down a one way street
I look above
And I know I'll always be blessed with love
And as the feeling grows
She breathes flesh to my bones
And when love is dead
I'm loving angels instead
And through it all she offers me protection
A lot of love and affection
Whether I'm right or wrong
And down the waterfall
Wherever it may take me
I know that life won't break me
When I come to call, she won't forsake me
I'm loving angels instead
And through it all she offers me protection
A lot of love and affection
Whether I'm right or wrong
And down the waterfall
Wherever it may take me
I know that life won't break me
When I come to call, she won't forsake me
I'm loving angels instead
luni, 10 iunie 2013
Salvează-mă (11.06.2013)
Salvează-mă din acest trup de carne și oase,
Din acest ceas ce-mpietrește ale noastre clipe rămase,
Nu mai vreau această inimă ce bate-n gol roșiaticul sânge
Căci ea a visat tot ce astăzi prin el nu poate curge.
Du-mă departe acolo unde eu vreau să fiu și tu nu mai ești,
Du-mă departe unde-s puține speranțe să mă găsești,
Găsește-mi departe aceste gânduri de tine legate,
Dincolo de-acest univers în care această inimă în tăcere bate.
Salvează-mă-s ape ce-n potop se revarsă,
Și mi-e teamă că singur nu-s cel ce poate să iasă,
Salvează cât mai poate fi el încă salvat,
Al sufletului meu strigăt rămas nestrigat.
Miscă în mine tot ce a oprit acest timp,
Auzi glasul meu ce din suflet îl țip,
Și dacă nu sunt speranțe să scap de acest tragic chin,
Omoară-m-acum când simt că mi-am trăit viața din plin.
Salvează-mă din această sferă albastră de uscat și oceane,
Dă-mi mâna și scoate-mă din acest musuroi de ființe umane,
Vreau din nou să fiu ce am fost, nu doar să exist,
În timpul rămas, ca cel mai trist vis.
Salvează-mă ca pe-acel om rămas fără speranțe,
Ca pe-un nebun ce viața s-a saturat să o joace,
Salvează-mi sufletul pe care Andreea mi l-a-mpietrit,
În viața ce demult a fost, și pe care mi-o redoresc la infinit.
Dă-napoi acel ceas plin de clipe frumoase,
Mi-e teamă mereu că viața mea nu mai are secunde rămase,
Salvează-mă de la ce nu mai pot suporta,
De tragica soartă în care-o iubesc doar pe ea.
Din acest ceas ce-mpietrește ale noastre clipe rămase,
Nu mai vreau această inimă ce bate-n gol roșiaticul sânge
Căci ea a visat tot ce astăzi prin el nu poate curge.
Du-mă departe acolo unde eu vreau să fiu și tu nu mai ești,
Du-mă departe unde-s puține speranțe să mă găsești,
Găsește-mi departe aceste gânduri de tine legate,
Dincolo de-acest univers în care această inimă în tăcere bate.
Salvează-mă-s ape ce-n potop se revarsă,
Și mi-e teamă că singur nu-s cel ce poate să iasă,
Salvează cât mai poate fi el încă salvat,
Al sufletului meu strigăt rămas nestrigat.
Miscă în mine tot ce a oprit acest timp,
Auzi glasul meu ce din suflet îl țip,
Și dacă nu sunt speranțe să scap de acest tragic chin,
Omoară-m-acum când simt că mi-am trăit viața din plin.
Salvează-mă din această sferă albastră de uscat și oceane,
Dă-mi mâna și scoate-mă din acest musuroi de ființe umane,
Vreau din nou să fiu ce am fost, nu doar să exist,
În timpul rămas, ca cel mai trist vis.
Salvează-mă ca pe-acel om rămas fără speranțe,
Ca pe-un nebun ce viața s-a saturat să o joace,
Salvează-mi sufletul pe care Andreea mi l-a-mpietrit,
În viața ce demult a fost, și pe care mi-o redoresc la infinit.
Dă-napoi acel ceas plin de clipe frumoase,
Mi-e teamă mereu că viața mea nu mai are secunde rămase,
Salvează-mă de la ce nu mai pot suporta,
De tragica soartă în care-o iubesc doar pe ea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)