Salvează-mă din acest trup de carne și oase,
Din acest ceas ce-mpietrește ale noastre clipe rămase,
Nu mai vreau această inimă ce bate-n gol roșiaticul sânge
Căci ea a visat tot ce astăzi prin el nu poate curge.
Du-mă departe acolo unde eu vreau să fiu și tu nu mai ești,
Du-mă departe unde-s puține speranțe să mă găsești,
Găsește-mi departe aceste gânduri de tine legate,
Dincolo de-acest univers în care această inimă în tăcere bate.
Salvează-mă-s ape ce-n potop se revarsă,
Și mi-e teamă că singur nu-s cel ce poate să iasă,
Salvează cât mai poate fi el încă salvat,
Al sufletului meu strigăt rămas nestrigat.
Miscă în mine tot ce a oprit acest timp,
Auzi glasul meu ce din suflet îl țip,
Și dacă nu sunt speranțe să scap de acest tragic chin,
Omoară-m-acum când simt că mi-am trăit viața din plin.
Salvează-mă din această sferă albastră de uscat și oceane,
Dă-mi mâna și scoate-mă din acest musuroi de ființe umane,
Vreau din nou să fiu ce am fost, nu doar să exist,
În timpul rămas, ca cel mai trist vis.
Salvează-mă ca pe-acel om rămas fără speranțe,
Ca pe-un nebun ce viața s-a saturat să o joace,
Salvează-mi sufletul pe care Andreea mi l-a-mpietrit,
În viața ce demult a fost, și pe care mi-o redoresc la infinit.
Dă-napoi acel ceas plin de clipe frumoase,
Mi-e teamă mereu că viața mea nu mai are secunde rămase,
Salvează-mă de la ce nu mai pot suporta,
De tragica soartă în care-o iubesc doar pe ea.
