O seara de iarnă

Mergeam într-o seară de iarnă

pierdut pe un drum ce vântu-l schimba,

era numai alb, mai alb ca zăpada

văzut prin ochii unui om ce nimic nu avea.

Erau nămeții mai mari decât munții,

erau proptiți acolo-n fața mea,

eram mut de uimire, eram mut de tăcerea

ce tot apăsa profund liniștea.

E tot ce-mi doream, eram doar eu singur,

și tot din'prejur, un mare pustiu,

orizontul era tot departe și-n ceață

lumina galbenă a soarelui pururea viu.

O viață nouă trebuie să-nceapă,

și totul să se vadă dincolo de ceață,

să văd cum pământul, un mare pustiu

e luminat de un soare ce de mult nu-l mai știu.

Am deschis ochii înghețați și roșii,

de-atâta plâns ce munți au format,

într-o iarnă ce-ncepe când frunzele cad

când totul dispare și soarele-apune

       totul se pierde....și m-apuc de visat.