Timpul nu iartă

Dacă nu scriu, mor,
e ca și cum aș trăi fără dor,
e ca și o stea fără lumină,
aș fi mereu pierdut în rutină.

Nu trec zile fără cuvinte,
fără ca rime să-mi vină în minte,
nu trece o zi, în care să nu mă inspiri,
e ca și cum în urmă n-aș lăsa amintiri.

Tot ce apare, e ceva mereu schimbat,
nu mai e loc pentru nimic de inventat,
de cum m-am născut, toată viața-am fost,
o minte scriitoare, ce-și caută un rost.

Sunt clipe ce le caut cu tine,
frumusețea ta se reflectă în mine,
privirea ta e ceea ce descriu în rime,
tu esti ingerul ce m-a scos din mulțime.

Scriu, căci timpul nu mă va ierta,
gândurile vor fugi-n curând din mintea mea
scriu, pentru că nu vreau sa mor,
și cândva voi citi ce am scris, și-mi va fi dor.