A clipei împlinire

Nu am ceva să-ți spun neapărat,

e o poezie despre tine,

m-am tot gândit de ce să scriu

doar despre mine.

Meriți tot timpul ce îl am,

tot timpul meu ce trece,

ești tot pentru ce aș vrea

să nu mai fiu așa de rece.

Mi-aduc aminte când te-am cunoscut,

era o seară oarecare,

m-ai transformat dintr-un copil atât de mic

într-unul și mai mare.

Vedeam ceva în ochii tăi,

ceva ce n-am văzut demult,

era dorința de-a iubi,

să faci ceva să mă lași mut.

Credeam că nu se-ntâmplă tocmai mie,

credeam că stelele nu cad,

să cadă exact lânga mine

un înger mie drag. 

M-ai luat de mână,și fără să zici nimic,

așa cum ai știut tu cel mai bine,

te-ai ghemuit  la pieptul meu,m-ai luat în brațe,

tot greul tău era pe mine.

Simțeam cum flăcări mă ardeau,

în pieptul tău simțeam bătăi,

trecu o oră-ntru-n moment

privind în ochii tăi.

Nu mi-am dat seama când s-a întâmplat,

tu ai făcut a clipei împlinire,

m-ai strâns de mână și m-ai sărutat,

mi-ai prins a mea iubire.

Cum pot să cer mai mult decât mi-ai dat,

mai mult nu pot,

din câte soarta nu mi-a dat,

în seara asta mi-a dat tot.

Si tot ce aș vrea să-ți spun e te iubesc,

dar glasul nu-l mai am,

din seara asta noi ne  rătăcim

pe-un drum ce ține-un infinit de ani.