Fără rost

Nu vreau să iert, nu vreau, nu pot,

sunt prins în mintea-mi vie, și trupul ăsta mort,

sunt sentimente prizoniere în ziduri de beton,

ce n-au văzut vreodată scânteia-n viața lor...

Degeaba iert și chiar de aș putea,

din jurul meu numai durere s-ar strânge-n viața mea,

nu mi-a fost dat ca să mă nasc când trebuia

și m-am văzut că-s prins în lumea asta rea....

Au trecut poate vieți de când trăiesc așa,

e-o crimă să mai cred că e ceva frumos în ea,

în viața asta n-am ce căuta,

       decât un pat, să dorm, să mă alinte moartea.